RSS

Muzeul satului – Marin Sorescu

10 Sep

 

Din viata acestor oameni
Lipsesc mai multe sectii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea si norocul
In istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlnesti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur si argint,
Tăranii si-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla si cucul,
Care le cântau fără bani toată viata,
Si toată moartea.

Era primitivă,
Antică, medievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, nestiind carte, tăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Tăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Closca
si Crisan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafată
Cu un uimitor simt al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeti sărăcia si tristetea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale,
Iesite din mâna, din sufletul si din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare si spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.

 

Car_cu_boi___Nicolae_Grigorescu

 
Leave a comment

Posted by on September 10, 2014 in Every day, we read a poem

 

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
Mik Mob's Music Mass

share YOUR favourite tunes with The Mob

jamesedwardsharp

Musical Notes For The Sent Ones

Cântece populare

Nicolae Sulac, Maria Dragan, Maria Tanase, Ion Paladi, Maria Iliut, Mihai Ciobanu, Zinaida Julea...

Daiana Pîrgaru

Autumn's Soul

otinovac

art, world, life

Mitch Teemley

The Power of Story

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

joeseeberblog

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

The Dimwit Diary

A humorous website of assorted madness

juliansherman

Just another WordPress.com site

Pollock of Light

Twitter: @lluisbusse

Lachlan + Cathy

Welcome to the House of Payne

Coloured-Windows

katleen's brushes

Breathtaking Memories

This is Ksenia Mist Photography Blog.

valeriu dg barbu

© valeriu barbu

Aurora Literară

Just another WordPress.com weblog

Șic și clasic - "Chic & Classic" luxury fine arts, entirely handcrafted, original design

Cand cumperi arta nu cumperi doar ceea ce vezi si pipai cumperi sufletul unui om, sufletul artistului pentru ca el/ artistul s-a uitat in sufletul lui si a scos de acolo ce a gasit

taken by sound.

New music reviews and interviews from a music nerd, finding, reviewing and interviewing the best new and undiscovered music that Earth has to offer.

ankladyl's Blog

doar pentru prieteni

George Mocanu

„Diseară vântul va lustrui stelele din nou…”

jaymelsongwriter

Just another WordPress.com site

%d bloggers like this: